Detalii lucrare
Laurențiu Țăranul, general manager al societății Midia Port Operator a coordonat lucrările de demolare ale claditii FRIGOCOM din București. Această lucrare a fost deosebit de importantă pentru că orice lucrare de demolare a unei clădiri de dimensiuni considerabile implică și riscuri. Dacă la construcții există un risc în cazul lucrărilor de demolare acesta este mult mai mare iar profesionalismul echipei ce se ocupă trebuie să fie desăvârșit. Lucrarea s-a încheiat cu bine iar managerul Laurențiu Țăranu a reușit încă o lucrare de succes.
Pe trenul de la Frigocom, Gran Via intenţionează să demareze lucrările de construcţie a unui proiect rezidenţial cu 98 de apartamente, care necesită o investiţie de cinci milioane de euro. Iniţial, dezvoltatorul spaniol dorea să construiască 2.100 de locuinţe, dar, din cauza crizei de pe piaţa imobiliară, compania a vîndut o parcelă din terenul de la Frigocom retailerului Lidl, care a deschis un magazin.